Jeglic, care a fost testat pozitiv la fenoterol, nu a contestat decizia judecătorilor și a fost anunțat că are la dispoziție 24 de ore pentru a părăsi satul olimpic din PyeongChang. Fenoterolul este o substanță ce poate fi folosită în tratamentul pentru astm, deoarece facilitează respirația, prin deschiderea căilor respiratorii.
Jeglic, eroul Sloveniei în meciul de sâmbătă cu Slovacia, a fost testat pozitiv la fenoterol în timpul competiției, iar o decizie finală în ceea ce îl privește va fi luată după finalul Jocurilor Olimpice, au anunțat oficialii TAS.
În vârstă de 29 de ani, Ziga Jeglic a jucat întreaga carieră în Europa și a evoluat în ultimele patru sezoane în cadrul Ligii Kontinental Hockey (KHL) din Rusia.
Comitetul Olimpic din Slovenia a spus că Jeglic a fost testat acum patru zile și că numai proba „A” a fost examinată înainte ca jucătorul să accepte decizia TAS.
„Ziga Jeglic nu va juca astăzi pentru Slovenia împotriva Norvegiei. Până la finalizarea procedurii, conducerea echipei olimpice a Sloveniei nu poate și nu va face nicio declarație „, au declarat, conform Reuters, oficialii delegației slovene.
Jelic este cel de-al treilea sportiv dopat la Jocurile Olimpice de iarnă, după un patinator japonez de viteză aflat pe lista rezervelor, și rusul Alexander Krushelnitsky, câștigător al medaliei de bronz la curling dublu mixt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER